fbpx

Antrenamente Maratonul Internațional Sibiu 2020

Clubul Sportiv Comunitar Sibiu, un club despre şi pentru oamenii iubitori de sport din Sibiu şi nu numai, organizează în perioadaîn perioada 15 februarie 2020 – 30 mai 2020 antrenamente în vederea participării la probele de maraton, semimaraton și proba de 10 km din cadrul Maratonul Internațional Sibiu 2020 – eveniment care va avea loc în data de 30 mai 2020.

 Antrenamentele vor fi în număr de 45, și se vor desfășura câte 3 pe săptămâni, începând cu data de 15 februarie 2020 pînă la data maratonului – 30 mai 2020.

Antrenamentele vor fi conduse de:

  • Pentru proba de maraton – antrenor Daniel Scrob, acreditat de Federația Română de Atletism, unul din cei mai buni sportivi ai județului Sibiu în probele de fond si semifond.
  • Pentru proba de semimaraton și 10 km – antrenor Daniel Troanca, multiplu finisher de probe de anduranță – maraton, triatlon, Iron Man.

Condiții necesare de participare:

Sportivii trebuie sa fie apți din punct de vedere medical. În acest sens, toti participanții vor trebui sa declare pe propria răspundere că își asumă aceste antrenamente.

Clubul le va solicita și efectuarea unor analize medicale, inclusiv EKG. Cei care nu indeplinesc conditiile medicale nu vor putea incepe antrenamentele iar taxa va fi returnata.

Vor fi acceptați sportivi având vârsta de minim 18 ani și maxim 50 de ani.

Sportivii vor trebui să achite o taxă de participare, după cum urmează:

  1. Pentru proba de maraton:
  • 300 lei dacă se înscriu în intervalul 25 ianuarie – 31 ianuarie
  • 350 lei dacă se înscriu în intervalul 01 februarie – 10 februarie
  • 400 lei dacă se înscriu în intervalul 11 februarie –  10 martie
  1. Pentru proba de semimaraton:
  • 275 lei dacă se înscriu în intervalul 25 ianuarie – 31 ianuarie
  • 300 lei dacă se înscriu în intervalul 01 februarie – 10 februarie
  • 350 lei dacă se înscriu în intervalul 11 februarie –  10 martie

3. Pentru proba de 10 km.:

  • 150 lei dacă se înscriu în intervalul 25 ianuarie – 31 ianuarie
  • 175 lei dacă se înscriu în intervalul 01 februarie – 10 februarie
  • 200 lei dacă se înscriu în intervalul 11 februarie –  10 martie

În schimbul acestor sume, Clubul Sortiv Comunitar Sibiu, prin cei doi antrenori, va oferi:

  • Program personalizat de antrenament pentru fiecare sportiv
  • Asistență în alergare pe parcursul celor 51 de antrenamente
  • Discuții 1 la 1 între antrenori și sportivi pentru ajustarea și adaptarea programului în funcție de modul în care decurg antrenamentele.

 

ÎNSCRIEREA

Se poate face prin completarea formularului de înscriere online Inscriere Antrenamente Maratonul Internațional Sibiu 2019

Lista de participanti confirmati este disponibila la Participanti Antrenamente Maratonul Internațional Sibiu 2019

Perioada de înscriere: 25 ianuarie  2020 – 10 martie 2020, ora 23:59.

Numarul maxim de participanti admişi : 20 persoane pentru fiecare din cele trei probe, maraton, semimaraton și 10 km.

Vă dorim spor la antrenamente!

Clubul Sportiv Comunitar Sibiu