fbpx

Povestea Loredanei Toloargă – Antrenamentul este Zilnic și Sfânt

Povestea Loredanei Toloargă – Antrenamentul este Zilnic și Sfânt

Cum a început totul?

Prima alergare mai serioasă, adică în cadrul unui concurs, a fost în 2015 la Maratonul Internațional Sibiu la cursa de 4km. Am terminat a șaptea. Mi s-a părut wow, că sunt așa aproape de podium, mai ales că nu alergasem de 3 ani, cred.

Dacă stau să mă gândesc, fac legătura cu faptul că tot timpul mi-a plăcut să fac mișcare, să transpir sau abia să-mi mai pot recapăta suflul. Astfel, în generală și liceu un pic de handbal, de sală, după ce am născut, la 6 luni am descoperit tot felul de programe cu exerciții intense cu greutatea propriului corp. Apoi, din 2015 pana în 2018 nimic, nici o alergare.

Cum am ajuns în club?

M-am înscris iar la Maratonul Internațional Sibiu din mai 2018, dar de data aceasta m-am dus și la antrenamentele oficiale cu cei de la Club Sportiv Comunitar Sibiu, cu doar 3 săptămâni înainte de concurs, unde am fost și mai aproape de podium. Unul dintre antrenorii clubului îmi este coleg la serviciu, iar la o luna după, am fost împreună la o competiție organizata de sistemul în care lucrăm. Am obținut un loc 2. De atunci mi s-au aprins călcâiele după alergat. Imi tot apăreau evenimente pe Facebook cu competiții de alergat, în Sibiu și nu numai.

Anul 2018 am fost cam umbra podiumului, dar cu ajutorul antrenamentelor Clubului Sportiv Comunitar Sibiu am tot avansat și avansez și sper sa ma țină.

Acum antrenamentul e zilnic și sfânt și nu îmi ajunge timpul pentru câte evenimente aș vrea să bifez. 😉

Nu uita, și tu poți termina un maraton / semimaraton. Haide alături de noi.

Detalii antrenamente – AICI

Pentru inscrieri – AICI