În acea noapte am adormit cu greu, chiar am avut impresia că nu m-am odihnit deloc. Eram cu gândul la competiție… Oare cum o fi?Mă voi descurca?

Dimineață, așteptam nerăbdător plecarea. Agitație mare pe tren, eram o trupă numeroasă, de la “țâncii” mei de clasa a IV-a până la cei trei “decani de vârstă”, care păreau mai bine pregătiți.

Vin și momentele de dinainte de start…multă lume, gălăgie, o ploaie măruntă se așeză peste Parcul Cetății din Alba-Iulia, adulții strigau la copiii concurenți, iar eu parcă visam…

START!

Și a început nebunia de cursă. Nu știu de ce, dar plec ca din pușcă și o țin așa câteva sute de metri, eram chiar primul. La un moment dat văd lângă mine un tip care îmi arunca priviri sfidătoare, nu înțelegeam de ce. Ploaia mă lovea în față, eu alergam cot la cot cu tipul ciudat, dar, ușor, ușor, simțeam că “mă lasă balamalele”. Antrenorul striga la mine ca din gaură de șarpe, mă încuraja, dar eu parcă eram în transă. Devenea din ce în ce mai greu, ciudatul se îndepărta, luând distanță, eram depășit pe rând de ceilalți…La un moment dat îmi ridic privirea și văd linia de SOSIRE. Cu o ultimă tresărire încep să alerg ca un turbat, mai depășesc câțiva concurenți și …GATA, E FINISH! S-a terminat ce avea să fie atunci prima mea cursă. Am primit un bilețel pe care era scris 36, era poziția mea în clasament. Cu “inima în gât” și stors de energie, l-am observat pe tipul cu care alergasem împreună, la un moment dat. El câștigase concursul. Am schimbat câteva vorbe cu el, m-a felicitat pentru curaj, iar eu pe el pentru rezultat. Aflasem că el era campionul național al categoriei mele de vârstă. …Da, chiar am fost un curajos, dar puțin inconștient. A ajuns și antrenorul meu, luându-mă în brațe și felicitându-mă. Parcă eu câștigasem cursa. Toate acele vorbe au contat enorm pentru mine, mi-au dat încredere că pot realiza mai mult în acest sport. De luni am reluat antrenamentele, iar profu’ m-a mutat la grupa mare, alături de colegii mai experimentați, cu vreo 2 ani de vechime. O altă provocare pentru mine, pe care am acceptat-o.

Au urmat luni, ani de muncă, cu momente plăcute, dar și insatisfacții, cu concursuri câștigate, dar și eșecuri totale.

Din toate astea am învățat că seriozitatea, devotamentul și munca te pot duce departe, poate unde nici nu ai visat. La un moment dat trebuie doar să crezi!