Să alergi e fain, să alergi împreună e și mai fain.

Alerg de pe la vârsta de 17 ani. Atunci activam ca arbitru de fotbal în zona de nord a județului Sibiu, iar antrenamentele săptămânale aveau loc la stadionul din Mediaș. Pe pista acestuia am parcurs pentru prima dată 10 km în alergare, o distanță care mi s-a părut atunci considerabilă. Ulterior am studiat la Cluj iar pentru vreo patru ani am mers în mod regulat la înot și am participat la competiții de mountainbiking, dar nu am mai alergat aproape deloc.

Cum a început povestea ta de alergător?

În 2011, în cadrul evenimentului ocazionat de maratonul ținut la Cluj, am participat la prima mea competiție de alergare, un cros de 4 km. Vedeam la linia de sosire cum încheiau cursa și participanții de la maraton. Văzându-i complet extenuați, unii chiar având nevoie de asistență medicală, mi-am spus că nu voi alerga vreodată toată distanța, că e prea mult. Anul următor am luat însă startul la semimaraton, tot în Cluj, competiția la care urma să revin pentru următorii 7 ani. Apoi a urmat mutarea la Sibiu și participarea la competiția anuală de aici, tot la proba de 21 de km.

De ce ai ales să te antrenezi alături de un club sportiv?

Alergam sporadic, fără un plan bine stabilit, de câte două-trei ori pe săptămână. Chiar mă gândeam că nu am nevoie să alerg cu alții împreună, că e cel mai bine așa să îți vezi singur de treaba ta, îmi spuneam chiar că asta e avantajul alergatului, spre deosebire de fotbal sau alte sporturi: îl poți practica fără mari complicații, în orice moment al zilei, fără să depinzi de alții, având costuri reduse. Ceea ce e adevărat.

Dar compania altor alergători poate fi foarte plăcută și motivantă, asta în cazul în care “chimia” grupului corespunde. Exact asta am descoperit la Clubul Sportiv Comunitar Sibiu, căruia m-am alăturat oarecum întâmplător pe la sfârșitul anului 2017. Bineînțeles, în afară de aspectul social, e marele avantaj al unei pregătiri regulate și îndrumate de către antrenori, pentru orice nivel.

Pregătirea de la începutul lui 2018 mi-a dat încrederea necesară să pășesc către proba de maraton, ajungând cu bine la finiș în cadrul competiției din Sibiu. A crescut apetitul pentru alergat și am descoperit datorită clubului și colegilor alergatul montan, care e de fapt “delicatesa supremă”, fiind o activitate foarte variată ca solicitare, spre deosebire de alergatul oarecum monoton pe asfalt. În cadrul clubului desfășurăm și antrenamente săptămânale în Păltiniș, pentru ne a pregăti pentru competițiile montane.

Fie că e vorba de o zi de marți sau joi la un antrenament “obișnuit“, fie de o ieșire cu noaptea-n cap (ne-am întâlnit o dată chiar și la 05:45) pe dealurile de lângă Rășinari alături de unii colegi, regăsesc mereu bucuria simplă de a alerga.

Acum, când suntem cu toții constrânși să ne desfășurăm activitatea în casă sau foarte aproape de aceasta, fără contact social, realizez mai mult ca oricând că îmi lipsește compania colegilor din club. Sper ca această stare temporară de izolare în care suntem claustrați să se încheie curând iar apoi să ne bucurăm de noi colegi care să completeze frumosul mozaicul de vârste, background profesional și obiective pe care îl avem în Clubul Sportiv Comunitar Sibiu. Haideți alături de noi!