fbpx

Povestea Ghizelei Vonica – Niciodată nu e prea târziu

Povestea Ghizelei Vonica – Niciodată nu e prea târziu

Cum am ajuns în club?

Exact din luna martie 2019 am făcut primii 3 km în alergare ușoară prin parc, după o lungă pauză de mișcare. După câteva zile, am observat că nu sunt singura care alergam în parc și de câteva ori pe săptămână mă intersectam cu un grup compact de alergători care fugeau dupămasa prin parc. Târziu, mi-am dat seama că este vorba de un grup de alergători care făcea parte dintr-un club sportiv și am început să-i observ mai atentă. Admiram bucuria din grupul lor și prieteniile acestora. La câteva luni din momentul în care mi-am pus pantofii de alergare în picioare, am ajuns să alerg alături de acești oameni minunați. Aici am  găsit cei mai buni prieteni și un suport tehnic pentru antrenamentele mele. Acum vin la alergarea din parc cu gândul de a întâlni grupul vesel și de a socializa cu oameni plăcuți și minunați.

Alergarea mea cu grupul?

Prima alergare cu grupul a început cu pregătirea în Cindrel, pe traseul unui concursul montan. A fost pentru prima oară când m-am simțit liberă și apropriată de natură. Din totdeauna am considerat că este dreptul meu divin să trăiesc din plin și liberă iar alergarea mi-a redat acest drept. Niciodată nu e târziu să te gândești doar la tine, la sănătatea ta, poate până la egoism, dar fiecare vârstă are experiențele și bucuriile ei speciale. Eu am avut mereu vârsta potrivită fiecărei etape din viața mea iar oamenii de lângă mine mi-au oferit ocazia de a mă schimba și evolua.

Alergarea mi-a adus cele mai bune beneficii: o stare de sănătate mai bună și cei mai buni prieteni din viața mea (Ioana și Cornel). Alături de ei mă antrenez în fiecare săptămână și urmez cu atenție sfaturile antrenorilor, Dani Troancă și Dani Scrob. Fără ei nu aș fi putut atinge performanțe într-un timp așa de scurt.

Astăzi particip la competiții de asfalt sau de trail și încerc să depășesc la fiecare concurs friciile și limitările mele și să trec de barierele minții.

Rezultatele obținute în urma participării la diverse competiții (2019).

În fiecare dimineață  îmi repet că: ”astăzi este o nouă zi, una pe care n-am mai trăit-o niciodată.” Așa am început, la o lună după antrenamentele din parc, să mă bucur de fiecare clipă și fiecare concurs la care am avut ocazia de a participa:

Dar cele mai remarcante rezultate le-am obținut din vara anului 2019, imediat la puțin  după intrarea în Clubul Comunitar Sportiv Sibiu și în mai puțin de 6 luni de la prima alergare.

Astăzi pot spune că fiecare concurs este o provocare pentru mine deoarece mintea ”mea” este cea care îmi creează propriile experiențe. Din todeauna  am considerat că sunt nelimitată în abilitatea de a crea ”binele în viața mea”. Mai bine spus, transform fiecare experiență într-o oportunitate.

Nu uita, și tu poți termina un maraton / semimaraton. Haide alături de noi.

Detalii antrenamente – 

Pentru inscrieri – AICI